Ierusalim, Israel – În ultimele zile, de când relatez de la fața locului războiul dintre Israel și Hamas, am primit numeroase critici, unele publice altele private, legate de faptul că nu spun clar și răspicat, în corespondențele mele, „teroriști Hamas”, respectiv „organizația teroristă Hamas”. Argumentul unora dintre critici – „ești singurul jurnalist român care nu folosește termenul de «terorist».”
E adevărat, folosesc de cele mai multe ori termenii de „militant”, „luptător” și pur și simplu „Hamas” pentru organizație. Credeți-mă că nu e ușor, mai ales văzând ce am văzut aici și ascultând mărturiile familiilor celor răpiți sau uciși cu sânge rece. Dar vă explic de ce n-o fac.
Logica mea e următoarea: dacă cu adevărat vrei să fii imparțial (atenție, nu indiferent!), nu este rolul meu, ca jurnalist, să atribui unei organizații, mișcări armate, spuneți-i cum vreți, termenul pe care un guvern sau altul i-l atribuie pentru că asta ar însemna, implicit, că eu să mă situez de partea acelui guvern în relatările mele ceea ce nu e normal și corect. Este o politică editorială pe care n-am inventat-o eu. E regula adoptată de unele dintre cele mai mari redacții din lume, inclusiv BBC.
În imagine, momentul în care militanții Hamas îmi cer să șterg filmarea în timpul realizării unui interviu în Fâșia Gaza, în 2018, cu un activitst civiv critic mișcării
În cazul de față, Hamas este desemnată ca organizație teroristă de către UE, Marea Britanie, SUA, Israel, Japonia, Australia şi Canada, însă pentru restul lumii organizația nu este inclusă pe nicio astfel de listă. Ceea ce pentru unii terorism pentru alții este luptă de eliberare.
Asta înseamnă că sunt în vreun fel de acord cu atacul recent din Israel? F*ak no! Niciun om rațional, niciun jurnalist întreg la minte, nu poate justifica așa ceva. La fel cu niciun om rațional la minte nu poate să justifice ce face armata israeliană în Teritoriile Ocupate cu civilii în toți acești ani de ocupație ilegală. Însă aproape nimeni nu mai vorbește despre asta, mai ales în presa din România, care s-a situat, ca și guvernul de la București de altfel, de partea Israelului fără niciun filtru editorial și rațional, ignorând complet cauzele și motivele complexe pentru care s-a ajuns la acest război.
E drept însă că lucurile nu pot rămâne așa. Atacul recent a fost un incident care a șocat o lume-ntreagă, iar asta trebuie reflectat corect în politica editorială a oricărui trust de presă, jurnalist independent. Cred că e normal ca de acum înainte, atunci când noi, jurnaliștii, menționăm gruparea Hamas în relatările noastre, să spunem că organizația este una desemnată ca teroristă de UE și SUA. Să atribuim termenul fără să ni-l însușim.
Treaba mea e să pun întrebările dificile, dar importante, de-o parte și de alta a conflictului. Aici, în Ucraina, și oriunde altundeva în lumea asta unde există războaie. Și credeți-mă că am făcut-o. În Fâșia Gaza când le-am luat interviu liderilor Hamas, în Tel Aviv când am ocazia să vorbesc cu oficiali sau membrii ai armatei, kurzilor în taberele de antrenament din munții Irakului, în Ucraina soldaților de pe front care se foloseau infrastructura civilă în scopuri militare șamd.
Jurnalismul, așa cum spunea și Orwell „este tipărirea a ceea ce altcineva nu vrea să fie tipărit. Restul e PR.”
Lasă un răspuns